// 13.09.2015

Transpunerea Directivei 2013/11/UE privind SAL în materie de consum - privire comparativă ROMÂNIA- SPANIA.


La  două luni de la expirarea termenului până la care statele UE aveau obligația de a transpune în legislație prevederile Directivei 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a conflictelor dintre consumatori și comercianți (9 iulie 2015) se poate afirma, fără reținere, că problemele ridicate de modul în care fiecare stat a înțeles să interpreteze directiva europeană sunt numeroase și cea mai des întâlnită vizează încălcarea drepturilor consumatorilor. În acest moment, Austria, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Franța, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Olanda, Regatul Unit, România, Slovacia, Slovenia, Suedia și Ungaria au adoptat actele normative ce transpun Directiva. Alte state încă lucrează la proiectele de lege: Cipru, Estonia, Germania, Lituania, Luxemburg, Portugalia, Polonia, Republica Cehă și Spania.

În România, după îndelungi discuții, în care primul plan a fost dominat de disputa dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul de Mediere,  a fost adoptată Ordonanța nr.38/26.08.2015. Textul adoptat prezintă aspecte controversate și ridică semne de întrebare legate chiar de garantarea principiilor enunțate  de art.1 din actul normativ( ˮPrezenta ordonanță creează cadrul legal, astfel încât reclamațiile împotriva comercianților să poată fi prezentate voluntar de către consumatori entităților care aplică proceduri de soluționare alternativă a litigiilor într-un mod independent, imparțial, transparent, eficace, rapid și echitabil, în scopul asigurării unui nivel înalt de protecție a consumatorilor și a bunei funcționări a pieței.ˮ). În primul rând, ANPC tranșează definitiv în favoarea sa disputa cu Consiliul de Mediere, prevalându-se de faptul că Directiva prevedea în cuprinsul său că nu aduce atingere celei referitoare la mediere. Așadar, a fost stipulat în mod expres faptul că ordonanța nu aduce atingere Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Altfel spus, mediatorii pot soluționa în continuare litigiile din domeniul protecției consumatorului, conform art.2 alin.2 din Legea nr.192/2006, însă este evident că și așa puținele cazuri ce ajungeau la mediator până acum vor dispărea, mergând către noile proceduri ce intră în sfera ordonanței recent adoptate. În al doilea rând, modul cum este definită în textul ordonanței entitatea SAL confirmă rolul principal pe care îl va juca ANPC în aplicarea prezentului act normativ, prin înființarea în cadrul său a unei structuri ce va juca și rolul de entitate SAL dar și acela de autoritate complementară(?). Deși la nivel afirmativ această structură este precizată ca fiind imparțială(art.19 alin.1) este evident că nu se poate garanta acest aspect de vreme ce ANPC îndeplinește prioritar atribuții de control. Totodată, celelalte entități SAL pot funcționa doar în cadrul autorităților publice centrale sau al unei autorități administrative autonome cu responsabilități în domeniul protecției consumatorilor, fiind evidentă intenția de subordonare. Astfel se dă posibilitatea acestor autorități de a pune în piață sisteme proprii de soluționare a litigiilor ce afectează clar imparțialitatea și independența, conferindu-le acestora în același timp calitatea de ˮjudecător și parteˮ în proces. În al treilea rând, ordonanța înființează Centrul de soluționare alternativă a litigiilor din sistemul bancar. Este fără îndoială, exemplul cel mai clar ce demonstrează tendința de monopol și de control asupra unuia din cele mai importante domenii. Și aceasta cu atât mai mult cu cât rezultatul procedurii SAL este propunerea sau impunerea unei soluții(și nu facilitarea găsirii unei soluții, variantă permisă de directivă dar nevalorificată de ordonanță). Până acum sunt afectați atât consumatorii cât și comercianții: primii, prin eliminarea dreptului de a alege liber entitatea căreia să i se adreseze, ultimii, prin lipsa de imparțialitate și independență a entității care va soluționa litigiul. În continuare se așteaptă publicarea normelor de aplicare care pot lămuri definitiv situația din acest moment.   

Spre deosebire de România, Spania nu s-a grăbit să adopte actul normativ ce va transpune prevederile Directivei 2013/11/UE. În acest moment se discută  anteproiectul Legii privind soluționarea alternativă a litigiilor de consum care este structurat în șase titluri. Primul dintre acestea se referă la obiectul, domeniul de aplicare, efectele acesteia asupra termenelor de prescripție, precum și obligațiile referitoare la confidențialitate și protecția datelor cu caracter personal. Titlul al doilea este dedicat procedurilor de soluționare alternativă a litigiilor ce se pot finaliza printr-o soluție obligatorie sau nu pentru părți. Primul capitol al titlului II conține principiile și cerințele aplicabile procedurilor, precum și drepturile părților implicate și costurile procedurii atunci când ea nu este gratuită( se prevede expres că acestea un pot depăși suma de 30 de euro). Capitolul al doilea  prevede o serie de aspecte comune privind desfășurarea procedurilor, termenul maxim în care părțile trebuie informate cu privire la soluția adoptată și condițiile în care o entitate poate refuza soluționarea unei reclamații.

Titlul al III-lea conține cerințele obligatorii ce trebuie îndeplinite de entitățile de natură publică sau privată ce gestionează procedurile de soluționare. De aici încep diferențele majore față de abordarea din România. În primul rând nu există tendința de subordonare, entitățile de soluționare alternativă a conflictelor fiind definite ca fiind toate entitățile de natura publică sau privată, indiferent de cum sunt denumite, care sunt stabilite pe o bază durabilă și care oferă posibilitatea rezolvării conflictelor de consum naționale și transfrontaliere. Entitățile sunt acreditate de autoritatea competentă desemnată și notificate Comisiei Europene. În cazul în care serviciile de soluționare alternativă a litigiilor sunt oferite de o persoană fizică, aceasta are obligația de a se acredita asemenea entităților. Atunci când este vorba de o entitate de soluționare a cărei procedură se finalizează cu o soluție obligatorie pentru consumatori se vor acredita și notifica doar acele instituții sau structuri create prin norme legale sau regulamente, pentru un anumit sector.

Titlul al IV-lea prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice responsabile cu soluționarea alternativă a litigiilor din cadrul entităților SAL. Totodată sunt statuate garanții privind imparțialitatea și independența acestora și obligația de a se abține în eventualitatea apariției unui conflict de interese.

Titlul al V-lea stabilește procedura de evaluare, acreditare și notificare a entităților de soluționare alternativă a litigiilor în lista unică de la Comisia Europeană în care figurează diferitele entități notificate de statele membre. Procedura are caracter administrativ și trebuie soluționată într-un termen de maxim șase luni. În cazul în care nu există o rezoluție expresă în acest termen, se va considera respinsă solicitarea de acreditare și notificare. Se desemnează ca autoritate competentă și punct unic de contact cu Comisia Europeană, Președinția Agenției Spaniole de Consum Siguranță Alimentară și Consum. În domeniul financiar, în scopul prevăzut de  legea ce urmează a fi adoptată, se desemnează ca autoritate competentă Comisia Națională a Pieței de Valori și Direcția Generală de Asigurări și Fonduri de Pensii din cadrul Ministerului Economiei. Rămâne deschisă posibilitatea de desemnare a altor autorități competente pentru sectoare specifice de activitate.

În fine, Titlul al VI-lea cuprinde partea de informare și cooperare prezentă și în ordonanța din România, cu dispoziții aproximativ similare(se instituie obligația comercianților de a informa consumatorii cu privire la entitatea  sau entitățile SAL la care au aderat și sancțiunea pentru nerespectarea acesteia).

De remarcat că în cuprinsul propunerii de lege nu se face nicio referire la mediere, care deși este funcțională în Spania în multe domenii,  în materie de consum este reglementată doar ca o fază preliminară a arbitrajului.

Actualul anteproiect al Legii soluționarea alternativă a litigiilor de consum, deși se apropie destul de mult de  principiile trasate de Directiva 2013/11/UE este contestat de FACUA- una dintre cele mai cunoscute organizații privind protecția consumatorilor din Spania, motivul fiind legat de limitarea drepturilor și garanțiilor consumatorilor, ce vor suporta costurile judiciare ale conflictelor generate de abuzurile sistemului antreprenorial. De asemenea FACUA susține că actualul anteproiect de lege împiedică accesul în continuare al consumatorilor  la Sistemul Arbitral în Materie de Consum deja existent și folosit, stabilind un preț maxim de 30 de euro pentru apelarea la acesta.

Marin Pădeanu



1230 vizualizări.
Dă mai departe