MEDIEREA-METODĂ ALTERNATIVĂ DE SOLUŢIONARE A DISPUTELOR
Pornind de la termenul de conflict-dispută- ce reprezintă o parte extrem de importantă a existenţei noastre şi mergând către intervenţia ce poate avea loc în vederea normalizării situaţiei putem vorbi de metode de rezolvare a disputelor, în sens larg, ce cuprind ansamblul de procedee, tehnici, instrumente la care oricine poate apela pentru rezolvarea unei dispute. Cele mai cunoscute metode de soluţionare a conflictelor sunt: instanţa de judecată, arbitrajul, medierea, concilierea şi negocierea directă.
Concept nou în România de azi, termenul de ADR reprezintă abrevierea pentru Alternative Dispute Resolution-metode alternative de rezolvare a disputelor şi desemnează diverse metode de soluţionare a disputelor, fără a include instanţa de judecată.
Medierea împreună cu celelalte metode ADR nu sunt alternative ale instanţei de judecată în sensul că doresc înlocuirea acesteia ca modalitate de rezolvare a conflictelor. Scopul acestor metode este de a completa procesul în instanţă, în sensul ca părţile să poată să aleagă între mai multe modalităţi de rezolvare a conflictelor. Pe de altă parte, în condiţiile în care părţile au ales o metodă de rezolvare a conflictelor, nu se pune problema excluderii celorlalte metode ADR.
În SUA şi alte state europene se vorbeşte adesea despre conceptul de MULTI DOOR-ce exprimă într-un mod plastic, prin intermediul unui coridor prevăzut cu un sistem de uşi, fiecare reprezentând una dintre modalităţile alternative de rezolvare a conflictelor iar ultima dintre aceste uşi este instanţa de judecată. Acest concept presupune ca la înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, judecătorul să recomande părţilor să aleagă între modalităţile alternative de rezolvare a disputelor . În cazul în care părţile nu reuşesc rezolvarea disputei cu ajutorul acestor metode alternative ele vor ajunge sa continue cu procesul în instanţă-deschizând astfel ultima uşă rămasă. Rezultatul îl reprezintă scăderea în mod considerabil a numarului de dosare care ajung pe masa judecătorului-ajungând să se judece un procent de circa 10% din totalul dosarelor înregistrate iniţial, permiţându-i să-şi concentreze atenţia asupra cauzelor mult mai complexe şi care necesită un timp de lucru mult mai mare.
DEFINIŢIA MEDIERII
Art.1 alin.1 din Legea nr.192/2006 ne oferă o definiţie a medierii, într-o manieră simplă dar care ne permite să înţelegem care sunt principalele trăsături cu valoare de principii ale acestei modalităţi alternative de rezolvare a conflictelor :
,, medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor ”
Astfel putem vorbi de următoarele principii care guvernează procesul de mediere:
Procedura medierii este în acest moment esenţialmente voluntară, părţile putând să participe sau nu, putând părăsi medierea în orice moment şi mai ales vor participa în mod nemijlocit la găsirea unei soluţii a disputei ce face obiectul medierii.
Nicio parte nu poate fi obligată de către vreo altă persoană sau autoritate să participe la o procedură de mediere.
2. PRINCIPIUL AUTO-DETERMINĂRII PĂRŢILOR.
Înţelegerea aparţine părţilor. Orice termen prevăzut de către această înţelegere trebuie să fie propus şi acceptat de părţi.
Învestirea părţilor cu putere de decizie măreşte responsabilitatea acestora pentru găsirea unei soluţii comune.
Principalul efect al acestui principiu este durabilitatea înţelegerii, faptul că părţile vor fi interesate să pună în aplicare acordul evitându-se numeroase litigii legate de executarea acestuia.
3. PRINCIPIUL CONFIDENŢIALITĂŢII.
Legea medierii prevede obligaţia mediatorului de a păstra, nelimitat în timp, confidenţialitatea în ceea ce priveşte informaţiile primite în cursul medierii.
Părţile, reprezentanţii acestora, avocaţii, precum si celelalte persoane care participă la mediere au posibilitatea de a semna un acord de confidenţialitate care să le garanteze faptul că aspectele puse în discuţie pe parcursul medierii nu vor fi folosite într-o procedură judiciară sau arbitrala ulterioară.
În lumina acestui principiu, relaţia dintre părţi şi mediator va fi una bazată pe o comunicare facilă şi eficienta.
4. PRINCIPIUL NEUTRALITĂŢII.
5. PRINCIPIUL IMPARŢIALITĂŢII.
Încrederea pe care părţile o au în mediator e susţinută în foarte mare parte de imparţialitatea şi neutralitatea acestuia, de lipsa oricărei suspiciuni asupra sincerităţii acestuia.
Neutralitatea mediatorului vizeaza lipsa oricărui interes al acestuia în ceea ce priveşte rezultatul disputei.
Imparţialitatea reprezintă tratamentul egal de care beneficiază părţile şi lipsa oricărei atitudini favorizatoare faţă de una din părţi.
ROLUL MEDIATORULUI
Mediatorul este o terţă parte, neutră, imparţială, ce are rolul de a facilita procesul de rezolvare prin care părţile îşi găsesc soluţia, terţa parte neimplicându-se în conţinutul conflictului.
Activităţile mediatorului sunt centrate pe oameni şi relaţiile umane, pe de o parte, şi pe controlul asupra procesului rezolvării conflictului, pe de altă parte.
Mediatorul este un profesionist care dispune de cunoştinţe teoretice şi practice ce-i permit să urmeze o serie de etape pe care le presupune procesul medierii. În acest sens se poate spune că mediatorul controlează procedura în timp ce părţile au controlul asupra soluţiei.
Faptul că mediatorul urmează o serie de etape pe care le presupune procesul medierii, respectiv apelează la mijloace procedurale ce au ca scop reducerea rigidităţii şi dezvoltarea de noi opţiuni, prefigurează un model logic de rezolvare a problemelor bazat pe obiectivitate şi fairplay ce poate determina părţile să renunţe la poziţia inflexibilă.
Mediatorul gestionează conflictul având rolul de a-l transforma dintr-un conflict distructiv într-unul constructiv în care părţile să schimbe situaţia de controversă cu cea de cooperare.
El are sarcina de a menţine un climat emoţional pozitiv, de a căuta zone de acord între părţi şi de a micşora numărul de subiecte de dispută.
Un bun mediator acordă suport emoţional persoanelor aflate în conflict. Aceasta poate însemna managementul unor emoţii negative puternice, cum este furia. El va încerca să identifice natura emoţiei şi va acţiona diferenţiat, fie încurajând expresia emoţională, fie înlăturând cauzele sale.
Prin tehnicile folosite mediatorul menţine interesul părţilor de a participa la negocierea dintre ele şi manifestă flexibilitate în ce priveşte solicitările părţilor.
Mediatorul dispune de cunoştinţe în domeniul comunicării care îi permit să ajute părţile să depăsească anumite bariere, obstacole apărute în comunicarea parţilor şi care sunt consecinţa situaţiei conflictuale cu care acestea se confruntă. În acest sens foloseşte tehnici precum: ascultarea activă, empatia, reformularea, reflectarea, recadrarea, sesiuni separate cu fiecare dintre parţi.
Mediatorul este un bun cunoscător al tehnicilor de negociere, el ajutând părţile să găsească alternative de rezolvare a disputei conform intereselor şi nevoilor proprii astfel încât soluţia la care acestea ajung să reprezinte un câştig pentru fiecare dintre părţi. Facilitând schimbul de informaţii între părţi, mai cu seama cele referitoare la priorităţile acestora şi principalele aspecte de interes, diversificând obiectele negocierii, stabilind cu părţile o relaţie bazată pe încredere, mediatorul ajută părţile aflate în dispută să creeze şi să obţină avantaje reciproce.
Mediatorul clarifică împreună cu părţile termenii înţelegerii şi la cererea acestora poate redacta acordul final. Dacă mediatorul şi-a jucat rolul în mod adecvat iar părţile se dovedesc capabile să depăşească diferenţele de poziţii şi să gasească o soluţie bazată pe propriile nevoi şi interese, toate deciziile luate de comun acord vor fi inserate în cuprinsul unui acord de mediere. Acordul de mediere oferă o mărturie a faptului că părţile au ajuns împreună la o înţelegere, le reaminteşte persoanelor despre ce au convenit, previne neînţelegerile şi eventualele interpretări ulterioare greşite şi oferă o încheiere explicită procesului de mediere.
AVANTAJELE MEDIERII
1. Cadrul confidenţial de soluţionare.
Medierea este o procedură privată, care garantează confidenţialitatea întâlnirilor şi a tuturor aspectelor discutate. O dată ajuns la cunoştinţa publicului sau a cunoştinţelor, conflictul intervenit între părţi poate fi considerat, de multe ori, imoral sau ruşinos. De asemenea, rămân confidenţiale secretele profesionale, informaţiile legate de un comportament greşit în afaceri, de anumite persoane publice.
2. Părţile îşi restabilesc relaţiile anterioare
În instanţa de judecată, de regulă, o parte câştigă şi cealaltă pierde, deşi sunt cazuri când instanţa nu dă dreptate nici uneia dintre ele, neexistând astfel nici un „câştigător”.
În oricare dintre aceste cazuri, relaţiile dintre părţile litigante, deja deteriorate, sunt distruse, teren propice apariţiei unor noi conflicte.
În mediere, „hotărârea” o dau părţile, care câştigă întotdeauna, rezolvând disputa pe cale amiabilă. Această situaţie creează premisele reluăriii relaţiilor existente între părţi anterior apariţiei conflictului.
Păstrarea relaţiilor se dovedeşte foarte importantă în disputele de familie (relaţiile între soţi, părinţi şi copii, între rude apropiate), în cauzele comerciale, în disputele între vecini, în relaţiile dintre angajaţi şi angajatori.
Mai mult, păstrarea relaţiilor poate deveni chiar o motivare în a ajunge la o înţelegere.
3. Economie de stres, timp şi bani pentru părţi
În mediere părţile deţin în permanenţă controlul asupra situaţiei şi au posibilitatea să se concentreze nu doar asupra drepturilor legale, ca în instanţă, ci mai ales asupra nevoilor reale pe care fiecare dintre ele le au.
Soluţionarea conflictului poate interveni într-un timp mult mai scurt, chiar într-o singură zi, comparativ cu durata medie a unui proces în instanţă.
Cât priveşte investiţia financiară, soluţionarea diferendului într-un timp mai scurt se răsfrânge şi asupra cheltuielilor efectuate de părţi
4. Prevenirea unor conflicte prin soluţionarea altora
Părţile au posibilitatea să elimine originea conflictului şi, implicit, cauza sa. În acest mod, relaţiile dintre părţi sunt remediate şi şansele ca un nou conflict să apară între ele sunt considerabil reduse.
5. Flexibilitatea
Medierea permite o abordare degajată a discuţiilor şi a modalităţilor de soluţionare a conflictului.
Flexibilitatea se manifestă şi prin posibilitatea părţilor de a stinge conflictul printr-un acord imposibil de obţinut într-un sistem adversativ de soluţionare a disputelor.
De asemenea, în mediere părţile nu sunt ţinute de termene fixe, impuse, ci au posibilitatea de a programa şi eventual reprograma şedinţele, atribut care le aparţine în exclusivitate.
6. Caracterul voluntar al medierii.
Părţile pot apela la mediere oricând, înaintea, în timpul sau ulterior procesului din instanţă. Corelativ, ele pot renunţa în orice moment la această procedură.
7. În mediere ambele părţi sunt învingătoare.
Oricare ar fi rezultatul la care părţile ajung, în final nu există învingător şi învins, ci toţi participanţii sunt „câştigători”.
Fie că medierea se încheie cu succes, prin ajungerea părţilor la un acord, fie că înţelegerea dintre ele este doar parţială sau nu se reuşeşte soluţionarea litigiului, întotdeauna părţile au ocazia să evalueze situaţia conflictuală, să identifice sursa neînţelegerii şi să-şi exprime propriile interese