// 16.02.2016

Medierea în ITALIA , între eșec și obligativitate - partea a II-a


Introducere și pasaje din recenta carte a lui Marco Ambrogiani, intitulată:         

LA MEDIAZIONE CIVILE CHE IN ITALIA NON C’È

În această lucrare, ne propunem să lămurim o serie de aspecte legate de ceea ce s-ar putea defini, cu tot respectul, drept Știința medierii  și pentru a evidenția în ce constă, în opinia noastră, medierea civilă.

Vom analiza actuala lege a medierii civile din Italia exprimându-ne opinia în raport de experiența noastră și nu numai.

Vom vedea cum s-a născut  legea ce astăzi poartă numele de Legea medierii  și care este departe  de ceea ce înseamnă Știința medierii,  ce ar trebui să stea la baza rolului pe care îl are în sistemul de soluționare alternativă a disputelor.

În același timp, la final,  vom propune soluții și vom da recomandări despre cum poate fi  construit și implementat un adevărat Institut al medierii civile în armonie cu ceea ce se poate defini ca fiind Știința medierii  și cu directivele Uniunii Europene.

De asemenea, credem că dacă legiuitorul italian se consideră inovativ, evoluat, deschis către noile modalități de rezolvare a conflictelor, va trebui să ia în considerare ceea ce poate fi definit, cu tot respectul, drept Știința medierii și nu trebuie să cedeze presiunilor anumitor grupuri de persoane și  interese( care neștiind ce înseamnă medierea, își exprimă îngrijorarea și reacționează violent la tot ceea ce este nou, impunând soluții improprii). Legiuitorul  trebuie să pună conștient, înainte de toate,  interesele colectivității  fără a ceda diverselor tipuri de presiuni; astfel putem fi siguri că atât cetățeanul cât și legiuitorul în cunoștință de cauză vor avea de câștigat.

1. Premisa: Medierea reprezintă o evoluție culturală.

Medierea civilă este o adevărată evoluție culturală, ce îmbunătățește conviețuirea socială, în vreme ce sentința judecătorului ce soluționează disputa, chiar ideală, sporește conflictul dintre părți: cel căruia i se dă dreptate se bucură iar cel care pierde se înfurie mai rău ca la început suportând și cheltuielile de judecată și căutând motive de a se răzbuna. După mediere, părțile înțeleg cauzele conflictului, ajungând pașnic la un acord și restabilindu-și relațiile anterioare de colaborare.

Medierea nu e justiție, ci cu toul altceva: e DIALOG, e CONFRUNTARE, e ÎNȚELEGERE RECIPROCĂ, e restabilirea raporturilor dintre părți, e reconciliere, e amiciție, e negarea conflictului, e iubire, e SOLIDARITATE, e conviețuire socială, e GĂSIREA UNUI ACORD.

Medierea și dreptul nu sunt în opoziție; medierea este o alternativă în rezolvarea conflictelor, situându-se într-o altă dimensiune decât Justiția care stabilește cine poartă vina și cine are dreptate, cine va fi învingător și cine va pierde. Ideea și spiritul medierii înseamnă a oferi părților motive de a ajunge la un acord între ele prin restabilirea raporturilor amicale și/sau de colaborare.

2. Nu uitați niciodată : principiile de bază ale medierii!

Pentru a înțelege ce este medierea civilă și pentru a depăși problemele pe care le întâmpină Italia, nu trebuie să uităm originile sale, conceptele sale de bază și respectarea lor, în caz contrar existând riscul de a inventa ”un ceva, de dragul de a fi”  ce nu poate îndeplini un rol în sistemul ADR și care nu poate atinge scopul de  reducere a  cauzele aflate pe rolul instanțelor.

Despre profesia de mediator în Italia

În orice țară din lume unde se practică Știința medierii există figura profesională a mediatorului, cel care este neutru, arhitectul medierii, cu excepția Italiei. În Italia există, în principiu, Organismul de mediere care este o figură birocratică care ar trebui să controleze activitatea mediatorului și care influențează în mică măsură dezvoltarea medierii. În Italia se pare, de fapt și de drept, că mediatorul își poate desfășura activitatea doar ocazional, atunci când, în bunăvoința sa, Organismul apelează la el.

Profesând part-time, uneori doar ocazional, mediatorul nu poate dezvolta niciodată competențe și capacități, nu poate învăța tehnici, nu poate deprinde  arta de a media.

Pentru ca lucrurile să meargă trebuie creată o activitate productivă pentru mediator ce poate dezvolta o piață a serviciului de mediere: fără cerere și ofertă nu se poate dezvolta nici o activitate productivă și prin urmare nici o profesie adevărată. Totodată trebuie evitată ideea de condiționare a practicării profesiei de apartenența la diverse organisme, entități sau asociații de mediere. Mediatorul ar trebui să se bucure de o deplină autonomie iar profesia trebuie  inclusă în rândul celor neorganizate în ordine sau colegii. Consecința firească va fi introducerea sistemului meritocrației ce va genera o selecție naturală, lăsând loc acelor mediatori care vor demonstra că au capacitatea de a face ceea ce, cu tot respectul, poate fi definită ca Știința medierii.

Formarea mediatorilor în Italia

Medierea civilă, așa cum am văzut, pare a fi departe de cultura noastră iar introducerea ei ne-a găsit pe toți nepregătiți. În Italia au existat și există cursuri de formare pentru mediatori dar care nu au fost concepute și predate ca materie de studiu. Unica formă de a învăța ceea ce se poate defini, cu tot respectul, Știința medierii sunt cursurile organizate de CCIAA Italia (Camera de Comerț din Italia) pentru mediatorii comerciali, ce au o durată de 240 de ore. Din păcate, tot ceea ce înseamnă în esența ei medierea, este departe de cultura noastră în acest domeniu iar ceea ce se predă de către noii formatori reflectă experiența și propria lor formare, strâns legată de principiile prevăzute în actuala legislație a medierii, bazate exclusiv pe aspecte juridice.

Un formator ar trebui obligatoriu să stăpânească arta maieutică a lui Socrate, altfel e ca și cum cineva vrea să studiezi analiza matematică dar nu stie aritmetica primară sau teorema lui Pitagora; să cunoască tehnici de psihologie și comunicare; să fie conștient de propriile greșeli și să fie capabil să-și gestioneze propriul ego; să poată renunța la conceptele juridice de rezolvare a conflictelor; să stăpânească tehnici de mediere a oricărui caz dificil cu care s-ar putea confrunta.

Ca și concluzie, doresc să subliniez următoarele aspecte: cele 50 de ore de formare inițială sunt absolut insuficiente; chiar și cele 240 de ore pot reprezenta doar un minim de pregătire; că formatorii trebuie să-și completeze pregătirea cu noțiuni mult mai aprofundate.

În acest moment, în mod clar, este absurd să numești, așa cum prevede legea, avocații de drept mediatori.

Astăzi, după o scurtă perioadă de aplicare a Legii, deja apar consecințele:  neprezentarea părților  și  atitudinea ostilă a avocaților prezenți la mediere au generat  reacții negative la adresa medierii. Mediatorii renunță la a mai profesa și se radiază din listele organismelor în care activau, pentru a evita să lucreze gratuit. În realitate, actuala lege a alungat medierea mai mult decât și-ar fi dorit să o introducă: înainte de a intra în vigoare exista posibilitatea ca părțile să recurgă la medierea voluntară ale cărei principii   defineau adevărata mediere. Astăzi, în schimb, medierea voluntară este privită doar ca un risc de cheltuieli suplimentare. În aceste condiții, având în vedere și statisticile publicate referitoare la eficiența acestui ceva ce se vrea a se numi mediere, falimentul este doar o chestiune de timp.

În concluzie, pentru ca adevărata mediere să prindă rădăcini, este necesar să fie susținută de o lege echilibrată, responsabilă, cu efect pe termen lug și în acord cu principiile a ceea ce s-ar putea defini, cu tot respectul, Știința medierii.

 


Sursa: Marco Ambrogiani - La mediazione civile che in Italia non c’è.


1021 vizualizări.
Dă mai departe