// 30.07.2013

Informarea obligatorie - între controversă şi oportunitate


Informarea obligatorie - între controversă şi oportunitate

Încă de la apariţia Legii nr.115/2012, care a introdus obligativitatea informării cu privire la avantajele medierii, au apărut numeroase puncte de vedere cu privire la această instituţie, opinii care au îmbrăcat deseori forma controversei. Acestea au vizat o serie de aspecte precum: persoanele cărora li se adresează informarea obligatorie; modul de desfăşurare a şedinţei de informare; conţinutul acesteia; gratuitatea informării obligatorii; documentele care atestă parcurgerea informării şi efectele acestora şi, nu în ultimul rând, un subiect de actualitate - care sunt persoanele abilitate să desfăşoare procedura de informare obligatorie a părţilor. În cele ce urmează îmi propun să aduc o serie de clarificări cu privire la aceste aspecte.

Art.2 alin.1 din Legea nr. 192/2006 menţionează: Dacă legea nu prevede altfel, părţile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la şedinţa de informare privind avantajele medierii...“. Ulterior apariţiei Legii nr.115/2012  au fost semnalate o serie de inconveniente privind interpretarea şi aplicarea unor dispoziţii din această lege, ceea ce a dus la emiterea de către Guvern a OUG nr. 90/2012 prin care s-au clarificat o serie de dispoziţii. În cuprinsul notei de fundamentare a Guvernului pentru emiterea ordonanţei se foloseşte în mod clar expresia părţi implicate în litigiu “ fapt ce conduce, fără echivoc, la ideea că informarea se adresează tuturor părţilor implicate în litigiu. Nici nu s-ar fi putut altfel luând în considerare raţiunea acestor reglementări, care are în vedere tocmai finalitatea actului normativ, în sensul de a-şi produce efecte. Altfel spus, ca urmare a procedurii de informare se urmăreşte ca un număr cât mai mare dintre justiţiabili să accepte medierea ca şi alternativă, ceea ce va duce la degrevarea rolului instanţelor de judecată sau la accelerarea soluţionării cauzelor deja aflate pe rol.

În ceea ce priveşte modul de desfăşurare a sedinţei de informare, în funcţie de tipul şi particularităţile fiecărui caz în parte, mediatorul va decide dacă aceasta se va desfăşura în întâlniri comune sau separate.          

Conţinutul unei şedinţe de informare trebuie să vizeze în primul rând avantajele pe care medierea le poate aduce părţilor comparativ cu procesul în instanţa de judecată. Această prezentare a beneficiilor medierii este indicat  să fie adaptată în concret la tipul de conflict în care părţile sunt implicate, precum şi la situaţia existenţei sau inexistenţei unui litigiu pe rolul instanţei de judecată la momentul desfăşurării şedinţei de informare. De asemenea, ar fi util ca părţile implicate în conflict să-şi cunoască atât drepturile, cât şi obligaţiile pe care le au în procesul de mediere, precum şi rolul pe care îl are mediatorul, drepturile şi obligaţiile acestuia.

Şedinţa de informare a părţilor cu privire la avantajele medierii este gratuită. Acest aspect rezultă în mod cât se poate de clar din prevederile art. 2 alin. 1^4:  „ Serviciile prestate conform dispoziţiilor alin.1 şi 1^1 sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.“, dar şi din cuprinsul art.26 alin.3 din Legea nr. 192/2006 „ Pentru activitatea de informare şi consiliere a părţilor cu privire la procedura medierii şi avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu.“ . În consecinţă, orice modalitate de a percepe sume de bani de la partea care solicită informarea ( ex. documente de genul „contract de pregătire a informării“) constituie o încălcare a legii ce ar trebui să atragă răspunderea disciplinară.

Referitor la documentele pe care mediatorul le eliberează şi care atestă îndeplinirea de către părţi a obligaţiei de informare privind avantajele medierii, acestea sunt de două tipuri, fiind expres prevăzute în cuprinsul art.2 alin 1^1 text care face referire şi la situaţiile în care se eliberează fiecare dintre ele.

Astfel, dacă toate părţile implicate în litigiu au fost informate de către mediator cu privire la beneficiile medierii, acesta va elibera un certificat de informare, iar în situaţia în care una dintre părţi nu a fost informată, din motivele cuprinse în articolul susmenţionat, mediatorul va elibera un proces-verbal de informare.

Un ultim aspect, dar foarte important, asupra căruia aş dori să fac referire îl reprezintă cadrul persoanelor care pot efectua procedura de informare. O recentă modificare adusă prin Legea nr.214/2013,  extinde cadrul persoanelor care pot efectua procedura; astfel, art.2 alin.1^3 din Legea 192/2006 prevede că : Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.“

Din nefericire, această modificare reprezintă  o ingerinţă gravă în ceea ce priveşte rolul şi atribuţiile mediatorului şi nu face altceva decât să transfere o parte a acestor atribuţii către membrii altor profesii (magistrat, avocat, consilier juridic, notar), cu atât mai mult cu cât Legea nr.192/2006 prevede că rolul de mediator şi atribuţiile specifice profesiei (printre care şi informarea cu privire la beneficiile medierii) pot fi efectuate doar de persoanele care deţin calitatea de mediator autorizat. Pe lângă aspectele negative de ordin practic, care pot crea probleme la nivelul activităţii organelor judiciare (cu referire la celeritatea soluţionării cauzelor şi nu numai) şi finalitatea urmărită de legiuitor prin introducerea instituţiei informării este în mare măsură afectată. Altfel spus, este imperios necesar ca procedura de informare (de altfel gratuită) să fie făcută în mod responsabil, de o persoană pregătită în acest scop şi care are interesul să depună tot efortul şi priceperea sa pentru ca părţile implicate în litigiu să accepte medierea. Ori, această persoană nu poate fi decât mediatorul autorizat.

În consecinţă, pentru ca instituţia informării obligatorii să nu devină o simplă formalitate şi scopul pentru care a fost creată să se realizeze, se impune o revenire cât mai rapidă asupra articolului menţionat în sensul abrogării acestuia.

Pe lângă aspectele discutate, procedura informării obligatorii  reprezintă, fără îndoială,  o bună oportunitate pentru profesia de mediator de atragere de clienţi si de promovare a medierii ca o alternativă eficientă de rezolvare a conflictelor.

 

Marin Pădeanu
30 iulie 2013


664 vizualizări.
Dă mai departe