// 06.09.2015

DE CE AM VOTAT ÎMPOTRIVĂ? sau PROCEDURA PREALABILĂ OBLIGATORIE versus MEDIERE


Duminică, 30 august 2015, a avut loc ședința lunară a Consiliului de Mediere. Pe ordinea de zi, un punct important a fost proiectul de modificare a Legii nr.192/2006, discuțiile concentrându-se în general asupra formei rezultate în urma ședințelor on line cu reprezentanții recent –înființatelor corpuri județene ale mediatorilor și în mod special cu privire la articolele care instituie introducerea medierii ca procedură prealabilă obligatorie într-o sferă largă de litigii. Totodată s-a subliniat necesitatea introducerii unei sancțiuni (prematuritatea cererii de chemare în judecată) în ce-l privește pe reclamantul care nu face dovada parcurgerii procedurii medierii. Finalul discuțiilor pe acest punct a fost marcat de luarea unei hotărâri care să adopte textul lucrat, urmând ca acesta să fie finalizat și depus în Parlament. Așa cum este consemnat și în procesul-verbal de ședință, hotărârea a fost adoptată cu o largă majoritate (8 voturi) și un vot împotrivă (acela al subsemnatului). În procesul-verbal  nu s-au reținut însă decât foarte pe scurt punctele de vedere și motivațiile din cadrul discuțiilor, acestea fiind cunoscute doar de cei care au urmărit transmisia live a ședinței.  

În ultimul an de zile, cu precădere de la decizia Curții Constituționale din mai 2014, am reflectat și am ieșit în spațiul public cu o serie de puncte de vedere și articole referitoare la ˮbeneficiileˮ obligativității medierii, ca formă alternativă de soluționare a litigiilor. De asemenea, m-am implicat alături de reprezentanții asociațiilor profesionale în încercarea de a modifica și corela dispozițiile legii medierii ca urmare a declarării ca neconstituționale a unor articole, ceea ce a produs un recul evident al profesiei noastre, resimțit și în momentul de față.

Am pornit la drum în această profesie în 2003. Am ales să fiu mediator voluntar în Centrul Pilot de Mediere Craiova, alături de alți colegi. Timp de trei ani, până la apariția legii, am practicat medierea din pasiune și fără constrângeri. Toți cei care au trecut prin centru, la acel moment, fie că erau justițiabili, avocați, formatori, magistrați, polițiști, care ne-au sprijinit în ceea ce făceam necondiționat, au contribuit la crearea unui cadru pentru implementarea medierii ca o alternativă reală, funcțională și viabilă, ce a devenit capabilă să preia în foarte scurt timp acele litigii care se pretau la găsirea unei soluții pe cale amiabilă. Sprijinul pe care Ministerul Justiției și instanțele craiovene ni l-au acordat a fost total și necondiționat, punând practic bazele apariției Legii privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Majoritatea cazurilor mediate în acea perioadă proveneau din instanțele din Dolj, iar părțile din dosare veneau la Centru la recomandarea judecătorilor care apreciau că respectivele litigii ar fi putut fi rezolvate mai rapid prin mediere.

În 2006 a apărut Legea 192/2006,  iar din acel moment a urmat o perioadă de ascensiune (lentă, dar constantă) a profesiei, medierea devenind din ce în ce mai cunoscută în rândul justițiabililor, cu toate că era pur voluntară. Legea prevedea o serie de măsuri pozitive care încurajau cetățeanul să apeleze la mediator, iar pentru magistrat era un instrument la care putea apela, în funcție de particularitățile fiecărui litigiu. În același timp, Consiliul de Mediere a fost creat ca un organism autonom,  ale cărui atribuții principale erau de a organiza și promova activitatea de mediere, de a reglementa intrarea și ieșirea din profesie,  de a veghea la respectarea standardelor privind formarea și calitatea serviciului de mediere și de a întocmi și actualiza Tabloul Mediatorilor. De asemenea, cu privire la organizarea mediatorilor,  legea crea un cadru absolut liber, specific naturii acestei profesii și caracterului său eminamente voluntar, dând posibilitatea mediatorilor care doreau,  să se constituie sau să adere la asociații profesionale având drept scop apărarea intereselor profesionale.

Din anul 2009 lucrurile începeau să ia o turnură periculoasă și nefastă pentru mediere, odată cu o nouă modificare a legii care instituia pentru mediatori obligația de a face parte din asociații profesionale. A fost o primă lovitură primită de corpul profesional și a reprezentat momentul de la care Consiliile care s-au succedat în timp au început să impună, sub diverse forme, sancțiuni la adresa mediatorilor- inventarea și înființarea de secțiuni ale Tabloului Mediatorilor, restricționarea participării la alegeri, conferințe, stagii, etc., împiedicarea exercitării dreptului de a vota, instituirea de taxe neprevăzute de lege ( taxă de administrare tablou, taxă anuală profesională). Mai departe a fost nevoie doar de un mic pas spre o altă abordare a medierii: obligativitatea ei.  Lucru care s-a și întâmplat în 2012, prin introducerea ședinței de informare cu privire la avantajele medierii și a sancțiunii inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru reclamantul care nu făcea dovada că s-a informat. A fost, fără îndoială, punctul de la care a început declinul medierii și al profesiei: formalism excesiv, practică neunitară rezultată din interpretarea eronată a legii, opoziția altor categorii de profesioniști implicați în actul de justiție, ingerința altor profesii în atribuțiile mediatorilor, justițiabili nemulțumiți de faptul că se simțeau constrânși să mai parcurgă o etapă până la instanța de judecată și să achite onorarii, uneori consistente, deși activitatea mediatorului era conform legii gratuită. Totul a dus la apariția unei reticențe a magistraților în a recomanda părților să treacă pe la mediator. Mai mult, modificarea amintită a venit la pachet cu eliminarea facilității privind restituirea taxei de timbru în materia partajului și al transferului dreptului de proprietate, care până la acel moment reprezenta un  motiv important pentru care părțile apelau la mediator. Altfel spus, ședința de informare obligatorie a fost o grefă nereușită, pe o procedură a medierii și o lege care au la bază liberul consimțământ al părților și pe un sistem socio-economic  încă nepregătit să primească orice formă inedită de impunere, chiar dacă în esență prezintă multiple avantaje.

 În ședința de duminică am susținut că la acest moment nu este indicată introducerea unui text de lege care să instituie medierea ca procedură prealabilă obligatorie și îndeosebi a unei sancțiuni exprese la adresa părților care nu o urmează. La momentul de față avem un corp profesional în mare parte dezamăgit, debusolat, lipsit de încredere în forțele proprii și în continuă și accelerată scădere ca număr de membri. Avem nevoie de echilibru și refacerea credibilității ca profesie iar acest lucru nu se poate obține administrându-i în continuare șocuri. Cred că un alt set de măsuri ar fi menite să contribuie la redresarea profesiei.

 Am precizat și în ședință că susțin în continuare  forma de proiect de modificare a legii finalizată la sfârșitul anului trecut în Comisia Consultativă  formată din reprezentanții asociațiilor profesionale. Nu fac asta din orgoliu sau pentru că a fost rezultatul consultării reprezentanților asociațiilor profesionale.  În același mod respect și efortul depus de cei care au avansat recenta formă ce prevede procedură  prealabilă. Susțin acel proiect pentru că se potrivește mult mai bine contextului actual în care se află profesia. Susțin acel proiect pentru că, până la un punct, a fost implicat și Ministerul Justiției în elaborarea lui și fără îndoială trebuie să ținem seama și de nevoile lor. Susțin acel proiect pentru că este realist,  se pliază pe prevederile din Codul de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată  și îi lasă judecătorului libertatea de a decide el, în funcție de caz, dacă refuzul părților de a apela la mediere este unul nejustificat, ce trebuie sancționat într-un anume fel. Altfel spus, până la un punct decid părțile, urmând ca decizia finală să aparțină judecătorului, care este suveran.

În continuare consider că în proiectul de modificare trebuie sa-și găsească loc Congresul și Comisia de cenzori, două mecanisme prezente la nivelul oricărei profesii din România, primul cu rol suprem de decizie iar cel de-al doilea cu rol de control financiar.

În final, îmi doresc la fel de mult ca lucrurile să revină la normal iar medierea să funcționeze. De altfel, atunci când am candidat pentru un loc în actualul Consiliu de Mediere, acesta a fost singurul angajament pe care mi l-am asumat în fața mediatorilor și voi rămâne consecvent.

Marin Pădeanu

Mediator

Proiectul poate fi citit aici:




1579 vizualizări.
Dă mai departe