// 23.01.2017

COMUNICAT


În data de 20.01.2017, Asociația Profesională a Mediatorilor din România, Asociația Profesională de Mediere Pro Pact, Asociația Mediatorilor Ultrasilvam şi Asociația Profesională Colegiul Mediatorilor au depus la Consiliul de mediere documentația aferentă procedurii prealabile conform Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, în scopul  înlăturării din Statutul profesiei de mediator a tuturor prevederilor care încalcă Legea nr.192/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Din punctul nostru de vedere, Consiliul de mediere și-a depășit atribuțiile stabilite de art.20 din lege, instituind obligații care condiționează exercitarea profesiei  de plata unei taxe profesionale. Taxa  profesională a fost  stabilită aleatoriu de către Consiliul de mediere, fără niciun fel de fundamentare  și a  creat o confuzie cu ceea ce reprezinta în fapt cotizația plătită de către membrii unei profesii  în cadrul asociațiilor lor profesionale, diferența fiind aceea că, asociația are dreptul recunoscut de lege să stabilească o cotizație și să-i fixeze cuantumul.

Consiliul de mediere, ca entitate de interes public, are atribuțiile expres prevăzute de art.20 din Legea nr. 192/2006, text care nu prevede și dreptul de a stabili taxe de natura celei sus menționate. Singura taxă legală pe care Consiliul de mediere o poate impune este taxa de autorizare a mediatorilor, plata acesteia fiind o condiție prevăzută de lege pentru dobândirea calității de mediator.

Pe de altă parte, legea permite Consiliului de mediere să obțină venituri doar în modalitățile enumerate limitativ în art. 21 din lege. Astfel, Consiliul de mediere  poate obține venituri proprii și din  activități care trebuiesc prevăzute distinct în Regulamentul de organizare și funcționare; însă aceste activități nu vizează nicidecum activitatea curentă a Consiliului, pe care acesta este obligat prin lege să o desfășoare. Cu alte cuvinte, legea nu stabilește în sarcina mediatorilor obligația de a plăti taxe prin care să susțină activitatea curentă a Consiliului de mediere.

Statutul încalcă prevederile legii privind organizarea profesiei de mediator prin înființarea unor entități în afara legii, cărora Consiliul de mediere le deleagă atribuții de autorizare a mediatorilor și cu privire la procedura disciplinară.

În fapt, prin hotărârea a cărei modificare o solicităm, majoritatea membrilor Consiliului de mediere a adoptat un Statut care încalcă prevederile Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru  a fi în măsură să  producă efectele specifice unui astfel de act cu caracter normativ, Statutul profesiei de mediator trebuie să respecte în totalitate prevederile Legii nr.192/2006, Consiliul de mediere având obligația să-și desfășoare activitatea în limitele prevăzute de aceasta.

 

23 ianuarie 2017



1244 vizualizări.
Dă mai departe