Asociaţia Profesională de Mediere Pro Pact este o organizaţie neguvernamentală de interes public, non-profit şi apolitică având drept scop reprezentarea intereselor profesionale ale membrilor, protejarea statutului lor si apărarea drepturilor acestora. În egală măsură susţinem promovarea, sprijinirea, studiul şi practica medierii, în conformitate cu dispoziţiile legii nr. 192/2006 cu modificările si completările ulterioare, a codului de etică şi deontologie profesională a mediatorilor.
Asociaţia Profesională de Mediere Pro Pact nu funcţionează în beneficiul unui grup privat de indivizi.
Asociaţia Profesională de Mediere Pro Pact este o asociaţie profesională în domeniul medierii, înfiinţată în anul 2011, la nivel naţional şi înscrisă în Registrul Naţional de Evidenţă al Organizaţiilor în Domeniul Medierii- Secţiunea I -Asociaţii Profesionale, la poziţia 63.