1. Cadrul confidenţial de soluţionare.

Medierea este o procedură privată, care garantează confidenţialitatea întâlnirilor şi a tuturor aspectelor discutate. O dată ajuns la cunoştinţa publicului sau a cunoştinţelor, conflictul intervenit între părţi poate fi considerat, de multe ori, imoral sau ruşinos. De asemenea, rămân confidenţiale secretele profesionale, informaţiile legate de un comportament greşit în afaceri, de anumite persoane publice, detalii care ţin de viaţa intimă.

În şedinţele separate, o parte îi poate purta furniza mediatorului informaţii confidenţiale şi hotărăşte în ce măsură ele pot fi comunicate celeilalte părţi.

Toate informaţiile şi documentele de care părţile, mediatorul sau celelalte persoane iau cunoştinţă pe parcursul medierii rămân confidenţiale, în sensul că ele nu pot fi folosite ulterior ca şi probe în instanţă sau într-o procedură arbitrală

2. Părţile îşi restabilesc relaţiile anterioare.

În instanţa de judecată, de regulă, o parte câştigă şi cealaltă pierde, deşi sunt cazuri când instanţa nu dă dreptate nici uneia dintre ele, neexistând astfel nici un „câştigător”.

În oricare dintre aceste cazuri, relaţiile dintre părţile litigante, deja deteriorate, sunt distruse, creând un teren propice apariţiei unor noi conflicte.

În mediere, „hotărârea” o dau părţile, care câştigă întotdeauna, rezolvând disputa, chiar şi în parte, pe cale amiabilă. Această situaţie creează premisele reluării relaţiilor existente între părţi anterior apariţiei conflictului.

Păstrarea relaţiilor se dovedeşte foarte importantă în disputele de familie (relaţiile între soţi, părinţi şi copii, între rude apropiate), între partenerii de afaceri în cauzele comerciale, în disputele între vecini, în relaţiile dintre angajaţi şi angajatori.

Mai mult, păstrarea relaţiilor poate deveni chiar o motivare în a ajunge la o înţelegere totală sau parţială

3. Economie de stres, timp şi bani pentru părţi.

În mediere părţile deţin în permanenţă controlul asupra situaţiei şi au posibilitatea să se concentreze nu doar asupra drepturilor legale, ca în instanţă, ci mai ales asupra nevoilor reale pe care fiecare dintre ele le au.

Soluţionarea conflictului poate interveni într-un timp mult mai scurt, chiar într-o singură zi, comparativ cu durata medie a unui proces în instanţă.

Cât priveşte investiţia financiară, soluţionarea diferendului într-un timp mai scurt se răsfrânge şi asupra cheltuielilor efectuate de părţi.

4. Facilităţi privind taxele de timbru.

Acordul de mediere, în virtutea legii, oferă părţilor beneficiul unui timbraj redus cu minim 50% din taxa legală, posibilitatea restituirii taxei de timbru deja plătită şi chiar scutiri de taxă, în condiţiile legii şi în raport de momentul când intervine acordul.

Astfel, acţiunea pentru pronunţarea unei hotărâri prin care se solicită instanţei să consfinţească înţelegerea părţilor rezultată din acordul de mediere se timbrează cu o taxă fixă de 20 lei.

În cazul în care obiectul cererii îl constituie transferul dreptului de proprietate sau altui drept real asupra unuia sau mai multor bunuri imobile, la taxa fixă se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar datora pentru acţiunea în revendicare a bunului cu valoarea cea mai mare dintre bunurile care fac obiectul dreptului real transferat.

Cererile de partaj se timbrează cu taxa fixă de 20 lei, la care se adaugă 50% din valoarea taxei care s-ar plăti pentru acţiunea în instanţă (3% sau 5% din valoarea masei partajabile).

 Părţile care şi-au soluţonat litigiul printr-un acord de mediere au dreptul la restituirea taxei de timbru în toate cazurile, cu excepţia conflictelor legate de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale în care nu s-a eliberat certificatul de moştenitor.

Scutirea de la plata taxei de timbru se aplică cererilor de repunere pe rol a cauzei (al căror timbraj legal este de 50% din taxa pentru investirea instanţei), după suspendarea dosarului în vederea medierii.

5. Prevenirea unor conflicte prin soluţionarea altora.

Părţile au posibilitatea să elimine originea conflictului şi, implicit, cauza sa.  În acest mod, relaţiile dintre părţi sunt  remediate şi  şansele ca un nou conflict să apară între ele sunt considerabil reduse.

  6. Flexibilitatea.

 Medierea permite o abordare degajată a discuţiilor şi a modalităţilor de soluţionare a conflictului.

 Flexibilitatea se manifestă şi prin posibilitatea părţilor de a stinge conflictul printr-un acord imposibil de obţinut într-un sistem adversativ de soluţionare a disputelor.

 De asemenea, în mediere părţile nu sunt ţinute de termene fixe, impuse, ci au posibilitatea de a programa, eventual reprograma şedinţele, atribut care le aparţine în exclusivitate.

7. Caracterul voluntar al medierii.

Părţile pot apela la mediere oricând, înaintea, în timpul sau ulterior procesului din instanţă. Corelativ, ele pot renunţa în orice moment la această procedură.

De asemenea, părţile nu pot fi obligate să semneze o înţelegere cu care nu sunt pe deplin de acord.

8. În mediere ambele părţi sunt învingătoare.

Oricare ar fi rezultatul la care părţile ajung, în final nu există învingător şi învins, ci toţi participanţii sunt „câştigători”.

Fie că medierea se încheie cu succes, prin ajungerea părţilor la un acord, fie că înţelegerea dintre ele este doar parţială sau nu se reuşeşte soluţionarea litigiului, întotdeauna părţile au ocazia să evalueze situaţia conflictuală, să identifice sursa neînţelegerii şi să-şi exprime propriile interese.